Cum puteţi obţine fonduri europene de până la 1,5 milioane EURO în 2021

Cum puteţi obţine fonduri europene de până la 1,5 milioane EURO în 2021

Fermierii români din sectorul zootehnic au posibilitatea să acceseze, în perioada 2021-2022, fonduri europene de până la 1,5 milioane de euro, prin intermediul submăsurii 4.1. Sumele sunt mai consistente decât cele care fuseseră stabilite iniţial, lucru îmbucurător pentru agricultorii care vor să beneficieze de banii europeni.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Marian Vişu-Iliescu a explicat care sunt plafoanele pentru submăsura 4.1, pentru doritorii de fonduri europene atât din sectorul vegetal, cât şi cel vegetal.

”În ceea ce priveşte submăsura 4.1, trebuie să le dăm o veste bună celor care se pregătesc să acceseze, mai ales pe achiziţii de utilaje. Pentru sectorul vegetal, pentru cei care au exploataţii între 8.000 SO şi 250.000 SO, pot accesa până la maximum 350.000 EURO partea nerambursabilă, care reprezintă până la 70% din valoarea proiectului. Dacă exploataţia este între 250.000 SO şi 500.000 SO, pot să acceseze 400.000 EURO partea nerambursabilă. Atenţie: în cazul în care sunt forme asociative, cooperative sau grupuri de producători, intensitatea sprijinului poate să crească până la 90%”, a precizat Marian Vişu-Iliescu.

Afla mai multe despre2021fonduri europenetop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt