Cum s-a produs accidentul cumplit de la Poiana Stampei. Cine sunt cei trei tineri care au murit într-un Maserati – Focus Prima TV

Cum s-a produs accidentul cumplit de la Poiana Stampei. Cine sunt cei trei tineri care au murit într-un Maserati

Poliţiştii suceveni au stabilit cauza accidentului, care s-a produs pe raza comunei Poiana Stampei, în noaptea de 15 spre 16 mai. Şoferul conducea un Maserati.

Sâmbătă, 15 mai, aproape de miezul nopţii, Ionuţ Mihai Moldovan, de 30 de ani, din municipiul Cluj Napoca, a condus autoturismul marca Maserati, pe DN 17, localitatea Poiana Stampei, din direcţia Vatra Dornei către Bistriţa, iar când a ajuns la km 124, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza vitezei excesive şi neadaptată, a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, precum decesul pasagerilor Alexandru Peternel, de 24 ani, din municipiul Cluj Napoca şi  Bogdan Bodea, de 21 ani, din municipiul Bistriţa.

Total
0
Shares
Total
0
Share