CUM SE FACE GUVERNUL – Focus Prima TV

CUM SE FACE GUVERNUL

Odată cu încheierea scrutinului parlamentar, întreaga atenție
se mută spre Cotroceni și procedura prin care va fi
nominalizat premierul.

Potrivit articolului 130 din Constituția
României, Președintele României desemnează un candidat
pentru funcția de prim-ministru, în urma
consultării partidului care are majoritate absolută ori, dacă nu
există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în
Legislativ. Apoi, candidatul va cere în termen de 10 zile de la
desemnare, votul de încredere al Parlamentului pentru
programul și componența cabinetului său. Se organizează o
dezbatere în plenul celor două camere iar Parlamentul
acordă sau nu încredere Guvernului cu votul majorității. IESE
Așadar, acum așteptăm ca președintele să
anunțe ziua când invită partidele la Parlament. După
declarațiile făcute seara trecută, la aflarea parțialelor, știm
deja care sunt propunerile partidelor pentru funcția de prim
ministru.
Alexandru Rafila din partea PSD, Ludovic Orban
din partea PNL. Alianța USR PLUS îl propune pe Dacian
Cioloș iar AUR pe Călin Georgescu. Dar,
conform rezultatelor de la Biroul Electoral Central, liberalii nu
au majoritate, ceea ce înseamnă că trebuie să facă un
Guvern de alianță. Rămâne de văzut cu cine și mai ales pe
cine va propune președintele.

Total
0
Shares
Total
0
Share