Cum se pregătesc farmaciştii pentru a-i ajuta pe medici. Românii îşi vor putea măsura glicemia şi colesterolul în farmacii

Cum se pregătesc farmaciştii pentru a-i ajuta pe medici. Românii îşi vor putea măsura glicemia şi colesterolul în farmacii

Farmaciile vor putea oferi servicii noi, precum buletine de analiză care vor avea valoare oficială şi se vor putea transmite apoi medicului de familie sau medicului prescriptor.

Românii se vor putea vaccina antigripal în farmacii, şi tot acolo li se vor putea măsura parametrii biologici sau vor putea primi consiliere contraceptivă, potrivit unui Ordin de ministru. Practic, acum serviciile farmaceutice sunt cuprinse într-un nomenclator, împărţite în servicii esenţiale – mai simple adică – şi servicii avansate, 11 la număr, a explicat farmacista Anca Crupariu, purtător de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România. „Putem spune că este mai complex. Ordinul spune foarte clar că pentru fiecare serviciu în parte va exista un ghid de bună practică farmaceutică. El va fi respectat apoi de toate farmaciile care se vor integra în acest sistem”, a mai spus Anca Crupariu. Ghidurile vor cuprinde şi elementele de bază pentru calcularea serviciului respectiv pentru ca în toate farmaciile să existe acelaşi tip de tarif.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt