Dan Barna, criticat după ce un angajat al Parlamentului a fost chemat să-i ridice ochelarii de pe jos, oferă propria versiune a celor întâmplate: Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu

Dan Barna, criticat după ce un angajat al Parlamentului a fost chemat să-i ridice ochelarii de pe jos, oferă propria versiune a celor întâmplate: Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu

Liderul USR PLUS Dan Barna, criticat după ce un angajat al Parlamentului a fost chemat să îi ridice ochelarii care căzuseră în faţa pupitrului, la şedinţa de plen de luni, oferă propria versiune a celor întâmplate. El susţine că o colegă a sa l-a chemat pe acel angajat, fără ca el să-i fi cerut asta, şi admite că i-a indicat acestuia cu mâna unde căzuseră ochelarii. "Înţeleg totuşi că nu am făcut chiar bine şi îmi pare rău de gestul meu. Le mulţumesc însă lui Valentin şi M pentru că au dovedit că sunt oameni", afirmă Barna.

În imaginile surprinse la şedinţa de plen a Parlamentului de luni, se vede cum Barna are ochelarii în mână, iar apoi aceştia cad în faţa pupitrului: Ulterior, femeia aflată lângă Dan Barna îi face semn unui angajat, pe care îl cheamă pentru a ridica ochelarii, iar la un moment dat Barna îi arată acestuia cu degetul unde au căzut.

"Ştirea cu cea mai mare tracţiune despre ziua de ieri de la prezenţa premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Şi întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărăşenia", afirmă Dan Barna, marţi, într-o postare pe Facebook intitulată "Gâlceava ochelarului cu lumea" şi însoţită de o fotografie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt