Dani Mocanu, cu tancul pe stradă

Dani Mocanu, cu tancul pe stradă

Dani Mocanu descrie incidentul în care a fost implicat drept unul minor. Manelistul a închiriat un tanc pentru filmarea unui
videoclip şi a pornit la plimbare pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit alte două maşini parcate regulamentar. Poliţiştii au intrat şi ei pe fir.

Este declaraţia manelistului Dani Mocanu. Lejeritatea cu care povesteşte cele întâmplate dă de înţeles că nimic grav nu s-a
întâmplat. Realitatea este, însă, alta. Aceste imagini au fost surprinse în timpul filmărilor unui nou videoclip controversat
al manelistului. De această dată a ales să şocheze publicul cu…un tanc, condus pe străzile din Râmnicu Vâlcea. În timpul unei manevre, însă, şoferul vehiculului a pierdut controlul volanului şi a lovit câteva maşini parcate pe marginea drumului.

Imaginile filmate de trecători au devenit virale. Pe fir a intrat şi poliţia care a făcut verificări. Tancul folosit în videoclip nu
este unul folosit în armată, ci un autovehicul istoric, înmatriculat în Anglia, spun autorităţile.

Chiar şi aşa, însă, proprietarul transportatorului blindat nu a scăpat de amendă.

Nu este pentru prima dată când Dani Mocanu se află în mijlocul unui scandal în ceea ce priveşte videoclipurile pe
care le realizează. În toamna anului 2020 manelistul a fost acuzat de schingiuirea unui leu pe care l-a folosit ca recuzită
într-unul dintre videoclipuri. Autorităţile au deschis atunci un dosar penal.

Un alt videoclip care i-a adus manelistului dosar penal este cel în care instiga la violenţă, ură şi discriminare împotriva
femeilor. În clip, Mocanu ţinea o femeie legată în lanţuri. Videoclipul a fost şters de pe internet,după ce un ong a depus plângere. Mocanu şi-a promovat şi un concert tot cu o femeie în lesă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt