Datorită eforturilor susţinute din ultima perioadă, România contribuie cu adevărat la lupta împotriva cancerului

Datorită eforturilor susţinute din ultima perioadă, România contribuie cu adevărat la lupta împotriva cancerului

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj în cadrul evenimentului dedicat Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, organizat la Parlament, în care afirmă că, datorită eforturilor susţinute din ultima perioadă, România contribuie cu adevărat la lupta împotriva cancerului.

"Sunt bucuros că astăzi, datorită eforturilor susţinute din ultima perioadă, România contribuie cu adevărat la lupta împotriva cancerului. Este o dovadă clară că împreună putem aduce beneficii reale în vieţile pacienţilor! Din păcate, cei afectaţi de această gravă maladie au avut de suferit şi din cauza superficialităţii, instabilităţii şi indeciziei generate de unele politici fragmentare. Sintagma 'pacientul în centrul sistemului de sănătate' este folosită de zeci de ani în spaţiul public şi de prea multe ori fără consistenţă. Sub presiunea pandemiei de COVID-19, decalajele înregistrate ale mortalităţii şi morbidităţii prin cancer s-au accentuat grav. Doar prin promovarea unor politici incluzive şi echitabile, precum dezvoltarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului sau pachetul legislativ care instituie o zi naţională a supravieţuitorilor de cancer, putem într-adevăr să facem schimbări benefice în viaţa pacienţilor. Aceste eforturi ajută la reducerea suferinţei bolnavilor de cancer, a supravieţuitorilor, a familiilor şi a celor apropiaţi", spune şeful statului în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Diana-Loreta Păun la evenimentul "Supravieţuitori şi învingători. O dezbatere despre importanţa crucială a prevenţiei în creşterea şanselor de supravieţuire a pacienţilor de cancer".

Iohannis afirmă că, pe termen lung, demersurile susţinute în lupta împotriva cancerului vor diminua presiunea poverii afecţiunii asupra sistemului de sănătate şi vor contribui la crearea unei societăţi mai sănătoase.

"Acţiunile consistente întreprinse de România la mai puţin de un an de la adoptarea Planului European de combatere a cancerului sunt lăudabile şi ne poziţionează în fruntea preocupărilor europene privind drepturile supravieţuitorilor de cancer", spune preşedintele Iohannis.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt