După prăbușirea podului peste Siret de la Luțca, eveniment care se putea solda cu o tragedie de proporții, apar întrebări esențiale: cine se face vinovat de calitatea slabă a lucrării, dar și de faptul că a fost redeschisă circulația pe pod fără să fie făcută recepția lucrărilor? Serviciul de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Neamț cercetează un posibil abuz în serviciu, iar un alt dosar penal a fost deschis pentru vătămare corporală din culpă.
8 milioane de lei, bani publici, s-au cheltuit pentru reabilitarea acestui pod care după doar jumămate de an s-a prăbușit în timp ce era traversat de mașini. S-a întâmplat joi, în județul Neamț. Cei doi șoferi aflați pe pod în momentul incidentului au scăpat cu răni ușoare, însă o turmă de 20 de oi și-a găsit sfârșitul sub construcția distrusă. Podul peste Siret se află sub administarea Consiliului Județean Neamț, condus de social-democratul Ionel Arsene. A fost modernizat și dat în folosință în noiembrie anul trecut, fără ca lucrările să fie finalizate.
„A început să bubuie, de 4 ori a bubuit. Foarte tare s-a auzit zgomotul. Extraordinar de puternic. Am zis că poate-i un avion, vreo bombă ceva”, a povestit un localnic.