De ce vaccinul anti-COVID a fost transportat terestru şi nu cu avionul

De ce vaccinul anti-COVID a fost transportat terestru şi nu cu avionul

Autorităţile au explicat sâmbătă dimineaţă de ce vaccinurile anti-COVID au fost transportate cu un camion, pe cale terestră, în detrimentul transportului cu avionul.

„Modalitatea de transport a vaccinurilor împotriva COVID-19 a fost aleasă ţinând cont de necesitatea respectării condiţiilor de siguranţă. Conform indicaţiilor producătorului, acest vaccin trebuie transportat în gheaţă carbonică. Gheaţa carbonică este formată din dioxid de carbon îngheţat, care are tendinţa de a reveni la forma de gaz atunci când se încălzeşte. Gazul format s-ar fi putut răspândi în spaţiul închis al avionului, în cazul în care s-ar fi optat pentru transportul aerian, iar viaţa piloţilor şi a personalului de la bord ar fi fost puse în pericol de intoxicare (ceea ce ar fi necesitat asigurarea unor condiţii speciale). Prin urmare, s-a preferat transportul rutier, acolo unde acest lucru a fost posibil”, a transmis Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt