De luni, înapoi în bănci

De luni, înapoi în bănci

Ştim în sfârşit toate condiţiile în care şcolile îşi vor redeschide luni porţile. Vlad Voiculescu şi Sorin Cîmpeanu insistă pe colaborarea între părinţi, unităţile de învăţământ şi autorităţi astfel încât sănătatea să fie asigurată. În cele din urmă, nu se renunţă la distanţarea fizică, iar testarea în şcoli va fi posibilă.
Însă doar pentru cei cu simptome.

Mască. Aerisire la intervale regulate.Distanţare de un metru între elevi. Sunt cele trei reguli esenţiale pentru reîntoarcerea la şcoală.

În cazul distanţării, nu este clar cum va putea fi asigurat aceasta, în contextul în care multe clase din România au peste 30 de elevi.

Foarte important, copiii care se vor reîntoarce în bănci nu trebuie să mai prezinte vreo adeverinţă de la medicul de familie, aşa cum se cerea anii trecuţi. Trebuie însă ca părinţii să îi ţină acasă la apariţia oricărui semn de boală.
Cele două ministere s-au pus de acord şi asupra testării. Kiturile au fost deja distribuite în şcoli, iar medicii şi asistenţii vor fi instruiţi să le utilizeze.

În cazul grădiniţelor şi al învăţământului primar, cursurile vor fi suspendate automat pentru două săptămâni la apariţia unui singur caz de îmbolnăvire în clasă. La gimnaziu şi liceu, direcţiile de sănătate publică vor cele care vor decide dacă orele merg sau nu mai departe după primul diagnostic pozitiv.

În 149 de localităţi din România şcoala va începe în scenariul roşu. Iar în 903 - inclusiv în Capitală - în scenariul galben.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt