Decernare cu scandal la premiile Oscar

Decernare cu scandal la premiile Oscar

După doi ani de absenţă de pe covorul roşu, vedetele de la Hollywood au revenit în forţă. Aseară s-au decernat primele
premii Oscar post-pandemie. Marele câştigător al serii a fost lungmetrajul "CODA". Ceremonia nu a fost însă lipsită de
controverse. Will Smith l-a pălmuit în direct pe prezentatorul Chris Rock.

Cu câteva momente înainte de a decerna premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Smith. Soţul acesteia, Will Smith a luat foc. A urcat pe scenă şi l-a lovit pe comediant. Astfel, bucuria câştigării premiului pentru rolul principal din pelicula "King Richard", a fost umbrită de momentul jenant. Will Smith şi-a cerut imediat
scuze.

Cel mai important premiu al serii al fost câştigat de pelicula CODA, un film cu o poveste emoţionantă, în care joacă trei
actori surzi. Trofeul a fost o uriaşă surpriză pentru artiştii cărora nimeni nu le dădea nicio şansă.

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal i-a revenit Jessicăi Chastein, pentru rolul din filmul "The Eyes Of
Tammy Faye". De asemenea, Ariana DeBose a devenit prima femeie queer de culoare care a câştigat un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a fost acordat lui Jane Campion pentru pelicula The Power of the Dog Ceremonia nu a fost lipsită de momente artistice spectaculoase. Beyonce a fost cea care a dat startul galei, cu un show de senzaţie.

Un moment artistic emoţionant a fost oferit de Billie Eilish. Cântăreaţa a interpretat piesa No Time To Die, coloana
sonoră a ultimului film cu James Bond. Totodată, melodia a primit titlul pentru cel mai bun cântec original.

Cea de-a 94-a ediţie galei de decernare a premiilor Oscar a avut loc la Dolby Theatre din Los Angeles, iar evenimentul a
fost prezentat de actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Skyes.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt