Deficitul de cont curent a crescut cu 46,76%, în primele nouă luni din 2021

Deficitul de cont curent a crescut cu 46,76%, în primele nouă luni din 2021

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11,5 miliarde de euro, în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 46,76% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.

"În perioada ianuarie - septembrie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11,500 miliarde de euro, comparativ cu 7,836 miliarde de euro în perioada ianuarie - septembrie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,719 miliarde de euro, respectiv 145 milioane euro; balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 418 milioane euro, respectiv cu 382 milioane euro", se spune în comunicatul BNR.

În perioada ianuarie - septembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,826 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 97,814 miliarde de euro la 30 septembrie 2021 (73,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,6% faţă de 31 decembrie 2020.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2021 nivelul de 35,819 miliarde de euro (26,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,7% faţă de 31 decembrie 2020.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt