Derek Chauvin, 22 de ani de închisoare

Derek Chauvin, 22 de ani de închisoare

Fostul poliţist Derek Chauvin a fost condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea lui George Floyd. Este decizia tribunalului din Minneapolis, oraşul unde afroamericanul a murit în urma agresiunii la care a fost supus în timp ce era arestat. Familia victimei contestă, însă, această pedeapsă şi cere înăsprirea ei.

Înainte de anunţarea sentinţei, judecătorul a descris motivele pentru care a decis să-i dea o pedeapsă de 270 de luni de închisoare ucigaşului lui George Floyd. Printre acestea se numără abuzul de putere comis de Derek Chauvin şi cruzimea de care a dat dovadă faţă de afro-american în timp ce îl aresta.

Deşi procurorii solicitaseră o pedeapsă de 30 de ani pentru fostul ofiţer, judecătorul a afirmat că decizia a fost luată în urma unei analize juridice, şi nu emoţională sau bazată pe simpatii. Familia lui George Floyd este, însă, dezamăgită de condamnarea pe care fostul ofiţer a primit-o.

Derek Chauvin a fost găsit vinovat în aprilie de uciderea lui George Flyod. Acesta se află într-o închisoare de maximă siguranţă din apropiere de Minneapolis, locul unde sunt închişi unii dintre cei mai periculoşi criminali. Moartea violentă a afro-americanului George Flyod pe 25 mai 2020 a declanşat ample manifestaţii în întreaga lume împotriva rasismului şi violenţei poliţiei din Statele Unite.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt