Descinderi cu mascaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova după ce au fost falsificate zeci de certificate medicale

Descinderi cu mascaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova după ce au fost falsificate zeci de certificate medicale

Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Dolj încearcă să stabilească cine a falsificat semnăturile unor medici pentru a elibera certificate de concedii medicale. Prejudiciul în acest caz se ridică la peste 240 000 de lei.

Descinderile au avut loc în ziua de 20 aprilie, iar vizat a fost un cabinet medical de chirurgie de la Policlinica Spitalului Clininic Judeţean de Urgenţă Craiova. Conform anchetatorilor, de aici ar fi fost eliberate zeci de certificate medicale pentru persoane care nu au fost nici măcar examinate de vreun doctor. Poliţiştii au ridicat mai multe documente de la Spitalul de Urgeanţă, iar în perioada următoare vor fi audiate asistentele şi medicii care au avut acces la formularele cu regim special.

"Din cercetările efectuate de poliţişti, sub supravegherea procurorilor, a rezultat faptul că că, în perioada 2019-2021, ar fi fost falsificate semnăturile unor medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în vederea eliberării unui număr de 46 de certificate de concediu medical. În baza certificatelor de concediu medical astfel obţinute, dar şi a unor contracte de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări de sănătate, beneficiarii ar fi încasat în total 240.000 de lei.", se arată într-un comunicat de presă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt