Dezafectarea spaţiilor comerciale de la metrou continuă. Sindicaliştii i-au mulţumit lui Orban pentru atitudinea faţă de miniştrii USR PLUS – Focus Prima TV

Dezafectarea spaţiilor comerciale de la metrou continuă. Sindicaliştii i-au mulţumit lui Orban pentru atitudinea faţă de miniştrii USR PLUS

Inquam Photos / George Călin

Dezafectarea spaţiilor comerciale de la metrou continuă, sâmbătă seară, la staţia Piaţa Unirii, iar sindicaliştii de la metrou reclamă încălcarea legii. Aceştia i-au transmis un mesaj de mulţumire lui Ludovic Orban, mai ales pentru atitudinea avută faţă de miniştrii USR PLUS.

„Cătălin Drulă şi directorul general Metrorex, Ştefan Paraschiv vor să demonstreze în fiecare zi că pot încalca legea şi pot duce cât mai jos instituţiile statului Român”, au scris, sâmbătă seară, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Liber din Metrou, alături de un video care arată cum operaţiunea de dezafectare a spaţiilor comerciale continuă la Piaţa Unirii. Sindicaliştii reclamă faptul că demolarea spaţiilor comerciale „a distrus deodatā câteva mii de familii de români care câştigau o bucată de pâine în amârâtele alea de pravălioare de la metrou”.

Într-o altă postare pe Facebook, sindicaliştii îi mulţumesc lui Ludovic Orban: „Domnului premier Ludovic Orban, Salariaţii din transporturi vă mulţumesc în semn de apreciere şi respect pentru felul în care aţi gestionat şi condus atât Ministerul Transporturilor si Infrastructurii în calitate de Ministru, dar şi pentru răspunderea asumată ca Premier în gestionarea ţării pe timpul pandemiei.

Guvernanţii ar trebui sa lucreze cu oamenii şi pentru oameni, doar aşa putem să trecem cu bine această perioadă în care suntem încercaţi la greu. Societatea civilă, partidele politice, sindicate ar trebui sa discute pentru a exista un echilibru corect în fiecare măsură luată. Având în vedere derapajele, excesul de putere, oroganţa şi chiar încălcarea legilor ce pun în pericol statul de drept, din partea unui partid aflat la guvernare, susţinem atitudinea luată vis-a-vis de miniştrii USR”.

Total
0
Shares
Total
0
Share