Diana Şoşoacă a chemat poliţia şi a reclamat că a fost agresată de membri unei echipe străine de televiziune

Diana Şoşoacă a chemat poliţia şi a reclamat că a fost agresată de membri unei echipe străine de televiziune

Senatoarea Diana Şoşoacă a sunat la 112, vineri, în timpul unui interviu pe care îl acorda unei echipe străine de televiziune, în urma unui conflict apărut pe fondul întrebărilor adresate în cadrul realizării interviului, potrivit unor surse judiciare.

Poliţiştii Secţiei 4 s-au deplasat la faţa locului, dar ar fi fost agresaţi de soţul Dianei Şoşoacă, pe numele acestuia fiind întocmit şi un dosar pentru ultraj, adaugă sursa menţionată.

"În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate cu privire la realizarea interviului s-a declanşat un conflict", informează un comunicat al Poliţiei Capitalei transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt