Din România, fug asistenţii, fug şi pacienţii

Din România, fug asistenţii, fug şi pacienţii

România are un deficit uriaş de asistenţi medicali. 50 de mii de oameni ar trebui angajaţi pentru ca sistemul să revină pe
linia de plutire. Iar hemoragia de cadre medicale se acutizează continuu. În total, 100 de mii de asistente au luat calea străinătăţii. Iar sistemul medical din Austria este una dinte destinaţiile acestora.

O clinică privată din Viena va inaugura curând o o secţie special destinată pacienţilor români. Investitorii de aici au
angajat deja 15 asistenţi medicali din România. Ideea lor porneşte de la o realitate a pieţei. Numărul celor care bat
drumul până aici pentru tratament medical creşte de la an la an. În această situaţie este şi Marius Paiş, un fermier din
Galaţi. În urmă cu o lună s-a electrocutat după ce tractorul pe care îl conducea a lovit un fir de înaltă tensiune.

Bărbatul numără zilele până când se va întoarce acasă.

A fost la un pas de moarte. Familia a avut însă inspiraţia de a apela la o firmă specializată în servicii medicale peste
hotare.

Marius a trecut deja prin patru operaţii. Permanent, alături de el a fost Andreea. Este doar una din asistentele din România
care lucrează în spitalele din Austria.

În aceeaşi clinică lucrează şi Alina.

Situaţiile de acest fel sunt nenumărate. Doar în această clinică privată din Viena sunt internaţi anual peste 1200 de pacienţi din România.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt