Dinamo a demarat pregătirile pentru noul sezon competiţional

Dinamo a demarat pregătirile pentru noul sezon competiţional

Lotul echipei masculine de handbal Dinamo Bucureşti s-a reunit, luni, pentru noul sezon competiţional, a anunţat pagina de Facebook a clubului.

''A fost o revedere frumoasă pentru cei care au continuat de anul trecut şi o întâlnire pe măsură cu cei nou veniţi. S-a început cu un test la COVID-19, apoi cu teste fizice şi un prim antrenament în sală, coordonat de antrenorul Xavier Pascual'', potrivit sursei menţionate, care precizează că au lipsit doar trei jucători: Mamdouh Shebib şi Ahmed Khairy, aflaţi la naţionala Egiptului, şi portarul tunisian Makrem Missaoui, care s-a căsătorit recent

Dinamo anunţă că vor mai veni 2-3 jucători.

Lotul echipei îi cuprinde în acest moment pe următorii:
Portari: Saeid Heidarirad, Makrem Missaoui, Dan Andrei Lazăr;

Extreme stânga: Nicuşor Negru, Alex Pascual Garcia;

Extreme dreapta: Valentin Ghionea, Răzvan Gavriloaia;

Pivoţi: Cedric Sorhaindo, Alireza Mousavi, Mohamed Mamdouh Shebib, Călin Dedu;

Interi stânga: Christian Dissinger, Raul Nantes Campos, Dan Emil Racoţea;

Centri: Kamel Alouni, Ahmed Khairy, Octavian Bizău;

Interi dreapta: Amine Bannour, Javier Humet.

Stafful tehnic este format din Xavier Pascual - antrenor principal, Jordi Girald - antrenor secund, Sebastian Bota - antrenor secund, Alexandru Stancu - asistent medical, Dragoş Luscan - preparator fizic.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt