Două fetiţe, accidentate de o autospecială de Poliţie. Una dintre ele a murit

Două fetiţe, accidentate de o autospecială de Poliţie. Una dintre ele a murit

O autospecială de Poliţie a accidentat, joi, două minore care traversau strada în Sectorul 1 din Bucureşti.

"Astăzi, în jurul orei 13,30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, pe raza Sectorului 1. Agentul de poliţie aflat la volan, poliţist încadrat în anul 2017, a surprins şi accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii", informează Biroul de presă al DGPMB.

Autospeciala rula cu semnalele luminoase în funcţiune.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de prim ajutor.

Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

Una dintre minorele accidentate, joi, de o autospecială de Poliţie a decedat, informează Poliţia Capitalei.

"Una dintre minore a fost transportată la spital, cea de a doua, în pofida eforturilor medicale, a fost declarată decedată", precizează Biroul de presă al DGPMB.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt