Doi turişti blocaţi pe Jepii Mari din Bucegi, un traseu închis pe timpul iernii

Doi turişti blocaţi pe Jepii Mari din Bucegi, un traseu închis pe timpul iernii

Doi turişti au rămas blocaţi, duminică după-amiază, pe traseul Jepii Mari din masivul Bucegi, care este închis pe timpul iernii, aceştia fiind coborâţi de salvamontişti cu ajutorul corzilor.

Potrivit Salvamont Buşteni, cele două persoane au urcat pe Jepii Mici şi au vrut să coboare pe Jepii Mari, rămânând blocate pe un vârf deasupra traseului.

În imaginile transmise de salvamontişti se observă faptul că turiştii sub coborâţi cu ajutorul corzilor.

Cele două trasee, dar şi restul Abruptului Prahovean, sunt închise iarna, atenţionează Salvamont.

În urmă cu câteva zile, Salvamont Buşteni atenţiona asupra riscului mare de producere a unor avalanşe pe munte ca urma a faptului că, peste stratul vechi de zăpadă care avea o suprafaţă îngheţată, s-a depus un strat nou consistent.

La acel moment, salvatorii spuneau că avertizarea s-ar putea prelungi şi pe perioada weekendului şi îi sfătuiau pe turişti să evite drumeţiile până la stabilizarea zăpezii.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt