Dosar penal in rem pentru omor calificat, în cazul copiilor înecaţi de tatăl lor în Siret

 Dosar penal in rem pentru omor calificat, în cazul copiilor înecaţi de tatăl lor în Siret

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunea de omor calificat, în cazul celor doi copii care ar fi fost înecaţi de tatăl lor, duminică, în râul Siret.

"Prin ordonanţa procurorului s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, în forma violenţei în familie. Concluziile preliminare medico-legale au stabilit că decesul celor două victime s-a produs prin înec în apă. Cercetările penale continuă în vederea depistării şi prinderii autorului, dar şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a intervenit decesul celor două victime", precizează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău remis, luni, AGERPRES.

Anchetatorii au precizat că poliţiştii au fost sesizaţi la 112 de mama copiilor iar aceasta le-a spus că cei doi minori au fost luaţi de tatăl lor care a ameninţat că se va sinucide împreună cu aceştia.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt