Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Constanţa (surse)

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Constanţa (surse)

Autorităţile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului izbucnit, vineri, la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, o echipă de cercetare se află la faţa locului, investigaţia fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Mai multe persoane au decedat în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, informaţia fiind confirmată şi de Ministerul Sănătăţii.

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, patru persoane au decedat în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.

Potrivit acestuia, este vorba despre pacienţi COVID.

Un număr de 113 persoane erau internate vineri dimineaţa la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, dintre care zece la ATI, a anunţat MS. "Din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, în această dimineaţă se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI', a precizat MS.

Conform sursei citate, toţi pacienţii vor fi transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, la Spitalul de Pneumoftiziologie şi un spital mobil ISU.â

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt