Două dosare penale în cazul deputatului Bălăşoiu

Două dosare penale în cazul deputatului Bălăşoiu

Au fost deschise două dosare penale în cazul deputatului Bălăşoiu. Unul pentru act sexual cu un minor şi celălalt pentru viol. Scandalul sexual ia amploare şi pare să se extindă tot mai mult către mai marii Bisericii! O nouă înregistrare audio, publicată de jurnaliştii de la Gândul, sugerează că deputatul ar fi avut o legătură şi cu şoferul lui Teodosie, iar înalta faţă bisericească şi-ar fi dorit răzbunare. Arhiepiscopia Tomisului dezminte acuzaţiile şi vorbeşte despre calomnie. O pozitie similară vine şi de la Episcopia Tulcii, după ce numele Preasfinţitul Visarion a fost pomenit în discuţiile dintre călugărul amant şi un tânăr pe nume Cristi.

În înregistrarea publicată de Gândul, ar fi călugărul-amant al deputatului şi un tânăr pe nume Cristi. Cei doi comentează imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public.

În convorbirea celor doi este adus în discuţie în repetate rânduri şi un minor, despre care ambii spun că s-ar fi întâlnit cu deputatul Aurel Bălşoiu. Tănărul cu care discută călugărul recunoaşte că în trecut ar fi fost apropiat de un minor.

În discuţie apar numele Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, şi al Episcopului Tulcii, Visarion Bălţat.

Arhiepiscopia Tomisului dezminte informaţiile. Şi Episcopia Tulcii a venit cu o reacţie.

Călugărul amant ar fi Cristi Călin, un tânăr exclus din monahism şi două facultăţi de Teologie, susţin reprezentanţii celor două episcopii vizate de acuzaţii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt