Drama unei românce căsătorite cu un militar american care a luptat în Irak şi Afganistan. „O să te omor pe tine şi toată familia ta“

Drama unei românce căsătorite cu un militar american care a luptat în Irak şi Afganistan. „O să te omor pe tine şi toată familia ta“
ZiarMM

Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care soţia unui veteran din Irak şi Afganistan a cerut emiterea unui ordin de protecţie. Femeia s-a plâns în instanţă de ameninţările primite de la soţul său, despre care spune că suferă din sindromul posttraumatic.

Printr-un proces deschis în cursul lunii iulie 2021, la Judecătoria Sectorului 4, o femeie din Bucureşti a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său, un fost militar american, despre care spune că, în urma misiunilor din Irak şi Afganistan, „a dezvoltat sindromul posttraumatic care se manifestau sub forma unor ieşiri violente disproporţionate”.

Concret, românca susţine că a început să converseze cu veteranul american pe reţelele de socializare în luna decembrie 2017, cunoscându-l personal în ianuarie 2018. Cei doi s-au căsătorit în februarie 2019, când femeia era deja însărcinată cu copilul lor. Românca a arătat că soţul său avea accese de furie când devenea violent şi lovea diverse obiecte, la un moment dat lovind chiar şi o persoană de pe stradă.

Femeia a arătat că, deşi iniţial nu a considerat că este ceva îngrijorător, odată cu naşterea copilului, soţul său „a devenit mai nervos şi datorită faptului că fusese militar timp de 11 ani în Irak şi Afganistan şi suferea de sindrom post traumatic, având momente când nu se putea controla”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt