Dronă de ultimă generaţie folosită de Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi pentru a stabili indicii de vegetaţie, dar şi pentru a identifica dăunătorii de pe terenurile agricole

Dronă de ultimă generaţie folosită de Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi pentru a stabili indicii de vegetaţie, dar şi pentru a identifica dăunătorii de pe terenurile agricole

O dronă specială va fi utilizată de profesorii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV) Iaşi în diverse activităţi de cercetare, urmând a fi analizate cu exactitate indicii de vegetaţie, dar vor fi identificaţi şi dăunătorii care au invadat terenurile agricole. 

Potrivit unui comunicat al USV Iaşi, cadrele didactice vor face cercetări în cadrul parteneriatelor pe care le au cu fermieri importanţi din zona Moldovei cu ajutorul unei drone speciale, de ultimă generaţie.

Drona a fost achiziţionată de către USV Iaşi printr-un proiect de cercetare. Această dronă are o serie de caracteristici tehnice cu ajutorul cărora pot fi analizate cu exactitate anumite informaţii privind parcelele respective, cum ar fi indicele de vegetaţie, fazele de vegetaţie sau dacă anumite zone din parcelă sunt îmburuienate. De asemenea, cu această tehnologie pot fi identificaţi dăunătorii care au afectat parcela de teren survolată. Totodată, cu ajutorul camerelor multispectrale sunt determinate şi evidenţiate, prin intermediul culorilor şi diferitelor nuanţe, gradele de afectare ale parcelelor agricole analizate de către dronă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt