Duduienii duşi la audieri

Duduienii duşi la audieri

11 oameni au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au furat mai multe bunuri din depozitele unor societăţi comerciale. Conform surselor, suspecţii în acest caz fac parte din clanul Duduienilor. Poliţiştii au descins la mai multe locuinţe din Ialomiţa şi i-au săltat, cu noaptea în cap, pe interlopi. Prejudiciul estimat în urma furturilor depăşeşte 200 de mii de euro.

Mascaţii au intrat în această dimineaţă peste mai mulţi membrii din clanul Duduienilor. Au fost puse în aplicare
19 mandate de percheziţie în comuna Sineşti din Ialomiţa şi în Borăneşti, Călăraşi. 11 oameni au fost duşi la audieri şi, ulterior, reţinuţi pentru 24 de ore.

Interlopii dădeau spargerile în depozite cunoscute de la marginea Capitalei

În urma percheziţiilor, oamenii legii au confiscat patru maşini, 21 de bacnote contrafăcute, mai multe bunuri şi documente, 3.650 de euro şi peste 48 de mii de lei.

În plus, după o săptămână de căutări, au fost prinşi şi hoţii care s-au dat drept poliţişti şi au jefuit o casă din Popeşti- Leordeni.

În urmă cu o săptămână, tâlharii au spart o casă din Popeşti- Leordeni. S-au dat drept poliţişti şi au furat 20 de mii de euro. Conform poliţiei, hoţii ar fi mers la pont, pentru că au găsit banii după ce au spart un perete, unde erau ascunşi banii! Cei trei oameni care locuiau în casă au fost sechestraţi, legaţi de mâini şi de picioare , iar tâlharii le-au acoperit gura cu bandă adezivă. Au furat şi o maşină pe care au abandonat-o la scurt timp.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt