După Spania şi Olanda, România testează terenul

După Spania şi Olanda, România testează terenul
Picture of rock concert, music festival, New Year eve celebration, party in nightclub, dance floor, disco club, many people standing with raised hands up and clapping, happiness and night life concept

Luna iulie ar putea fi luna în care vom avea primul mare eveniment organizat la mare, cu cel puţin o mie de
participanţi. Afaceriştii din domeniul turismului vor să organizeze ori un concert, ori un festival de tipul street-food, pe care să îl monitorizeze îndeaproape, din punct de vedere epidemiologic. Aceştia au fost încurajaţi de concertele experimentale derulate recent în Spania şi în Olanda, unde sa testat terenul pentru a vedea dacă se pot organiza manifestări cu un număr mare de participanţi, bineînţeles, fără riscuri.

Deschiderea noului sezon estival bate la uşă iar litoralul românesc pare că îndreaptă spre al doilea an fără
evenimente, lucru îngrijorător pentru cei din industria HoReCa.

Unele state, precum Olanda sau Spania, au început deja să organizeze evenimente pilot pentru a putea monitoriza rezultatele şi pentru a găsi o soluţie pentru ca festivalurile şi concertele să poată să aibă loc, în condiţii de siguranţă pentru populaţie. Acest lucru ar putea fi posibil în această vară şi pe litoralul românesc, cel mai probabil pe plaja din Constanţa, ori în staţiunea Mamaia, unde ar putea fi organizat un eveniment în luna iulie. La acesta se doreşte participarea a peste 1000 de persoane, care, trebuie să prezinte fie un test COVID negativ, fie un certificat de vaccinare, sau, va exista şi posibilitatea efectuării unui test rapid înainte de intrarea la eveniment.

Mamaia are experienţă când vine vorba despre astfel de evenimente. De data aceasta insă, iniţiatorii au cerut sprijinul celor de la DSP şi Prefectură.

Şi managerii restaurantelor sunt foarte încântaţi de această idee.

Olanda a decis recent să deruleze un concert-experiment. La evenimentul organizat in una dintre cele mai mari arene din capitala olandeză, au participat aproximativ 1.300 de persoane. Timp de patru ore, unii dintre ei au stat chiar şi fără mască. Toţi cei prezenţi au fost încurajaţi să se desfăşoare ca-n vremurile de dinainte de pandemie. Toţi participanţii au fost testaţi înainte şi au putut participa doar cei cu test negativ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt