Electrica încheie procesul de fuziune a celor trei companii din cadrul Grupului – Focus Prima TV

Electrica încheie procesul de fuziune a celor trei companii din cadrul Grupului

Electrica a finalizat cu succes prima etapă a fuziunii prin absorbţie a celor trei companii de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului, care, de la 1 ianuarie 2021, au devenit Distribuţie Energie Electrică România SA (DEER).

Fuziunea prin absorbţie a societăţilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica a fost aprobată de principiu de Consiliul de Administraţie al Electrica în şedinţa din data de 27 mai 2020, hotărârea fiind un pas important în planul de implementare a Strategiei Grupului pentru perioada 2019-2023, conform Agerpres.ro.

Prin fuziunea Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, a SDEE Transilvania Sud şi a SDEE Muntenia Nord, noua companie Distribuţie Energie Electrică România va opera 198.988 km de linii electrice, în 18 judeţe, din trei zone geografice ale ţării, reprezentând 40,7% din teritoriul României, şi va deservi peste 3,8 milioane de utilizatori.DEER este responsabilă pentru distribuţia energiei electrice în următoarele judeţe: Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Brăila, Galaţi şi Vrancea.

Total
0
Shares
Total
0
Share