Elev bătut la şcoală, încătuşat de poliţişti

Şi este anchetă şi într-o şcoală din Bihor după ce trei elevi au venit băuţi la ore şi s-au luat la bătaie! Pentru a-i putea calma, profesorii au cerut ajutorul poliţiştilor. Unul dintre elevi însă, nu s-a oprit nici la apariţia agenţilor. Iar aceştia au fost nevoiţi să-l încătuşeze. Adolescentul a fost dus la secţie şi s-a ales cu amendă.

Incidentul a avut loc la o şcoală din localitatea Hidişelu de Jos. Cei trei adolescenţi în vârstă de 14 ani ar fi ajuns beţi la ore şi au început să devină recalcitranţi. Când au ajuns poliţiştii, unul dintre băieţi a continuat să facă scandal, iar agenţii au fost nevoiţi să-l pună la pământ şi să-l încătuşeze.

Adolescentul a fost dus la secţie, unde a continuat cu injuriile şi comportamentul agresiv. Scandalul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Şcolar Bihor care a deschis o anchetă.

Într-un final, adolescentul recalcitrant a primit o amendă de 1.000 lei. Conducerea şcolii a luat deja legătura cu asistentul social care a discutat cu elevul şi cu părinţii acestuia dar şi cu ceilalţi elevi din şcoală pentru a vedea care sunt motivele
care au dus la comportamentului elevului violent.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a vedea dacă intervenţia la faţa locului a fost potrivită.

https://youtu.be/TW0NhgmIeZU

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt