Emma Răducanu, apariţie spectaculoasă şi un nou rol, în afara lumii tenisului

Emma Răducanu, apariţie spectaculoasă şi un nou rol, în afara lumii tenisului

Emma Răducanu pare, la doar 18 ani, să fi cucerit întreaga lume, odată cu trofeul istoric de la US Open. Britanica născută de o mamă din China şi un tată român a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez, devenind prima sportivă din ţara sa care a câştigat un titlu de Grand Slam, de la Virginia Wade încoace, care reuşise această performanţă în 1977. Mai mult, Emma a fost prima sportivă venită din calificări care a reuşit să îşi adjudece titlul cel mare. Victoria ei i-a adus imediat atenţia întregii lumi, la doar câteva zile de la meci Emma fiind invitată la Gala MET, cea mai mare sărbătoare a modei internaţionale.

Întoarsă acasă în Londra, Emma Răducanu a avut parte de un alt eveniment major – prima sa cină în cadrul Săptămânii Modei, alături de British Vogue, ediţia britanică a revistei de modă, şi de Tiffany & Co, producătorul de bijuterii iconic, care a şi recrutat-o pe tânăra care are şi origini româneşti drept ambasadoare a brand-ului. Chiar ea a fost cea care a anunţat parteneriatul.

Afla mai multe despretenistop stiritrofeu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt