Erdogan critică declaraţiile lui Biden la adresa lui Putin şi laudă replica „elegantă” a preşedintelui rus

Erdogan critică declaraţiile lui Biden la adresa lui Putin şi laudă replica „elegantă” a preşedintelui rus

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat vineri declaraţiile preşedintelui american Joe Biden despre Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Erdogan spune că astfel de comentarii sunt „inacceptabile” şi nedemne de un preşedinte american, relatează Reuters.

Într-un interviu televizat difuzat miercuri, Biden a răspuns „Da” atunci când a fost întrebat dacă el crede că Putin este un ucigaş. Acest lucru a dus la o nouă deteriorare a relaţiilor dintre cele două ţări. Reacţia lui Putin a fost: „Cine zice ăla e”.

„Declaraţiile lui Biden despre Putin nu sunt potrivite pentru un preşedinte, iar ca un şef de stat să facă astfel de declaraţii la adresa preşedintelui unei ţări precum Rusia este cu adevărat inacceptabil, nu este ceva ce poate fi trecut cu vederea”, a spus Erdogan.

Afla mai multe desprebidendeclaratiierdoganputin
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt