Etna iluminează cerul nopţii expulzând lavă la 1.500 de metri înălţime. Expert: „Una dintre cele mai spectaculoase erupţii din ultimele decenii” – Focus Prima TV

Etna iluminează cerul nopţii expulzând lavă la 1.500 de metri înălţime. Expert: „Una dintre cele mai spectaculoase erupţii din ultimele decenii”

EPA-EFE

Magma expulzată de Etna a ajuns luni la 1.500 de metri înălţime, o imagine descrisă de un expert drept “una dintre cele mai uimitoare din ultimele decenii”, scrie The Guardian.

Etna, cel mai activ vulcan din Europa, continuă să arunce în aer magmă incandescentă şi nori de cenuşă pentru a cincea oară în câteva zile, putând fi văzute până în Catania.  Potrivit experţilor, spectacolul de foc face parte din erupţia stromboliană care se numără printre activităţile normale ale vulcanului înalt de 3.300 de metri.  „Etna ne oferă un show zilele acestea”, a spus Marco Neri, un expert în vulcanologie şi membru al INGV, Institutul naţional italian pentru geofizică şi vulcanologie.  „Este cu siguranţă cea mai puternică explozie de pe craterul sudic, care a fost descoperit în 1971. Nu am mai văzut astfel de explozii înalte de ani, dar pentru moment nu există risc pentru populaţie, în afară de fumul care poate crea probleme de respiraţie pentru câteva ore şi cenuşa care acoperă clădirile şi străzile”. 

Total
0
Shares
Total
0
Share