Europa traversează criza energiei

Europa traversează criza energiei

Europa preferă să raţionalizeze gazul decat să cedeze şantajului Moscovei. Acesta a fost mesajul după întâlnirea ministrilor energiei din statele membre, care a avut loc la Bruxelles. Mai multe ţări au anunţat deja că vor reduce dependenţa şi vor face economii, după ce preţul a crescut în ultimele săptămâni cu peste 20%. România nu are însă contracte directe cu Gazprom, compania de stat a Rusiei, iar situaţia este una stabilă, spune ministrul energiei, Virgil Popescu. România îşi va asigura, în prezent, tot consumul de gaze din producţia internă, anunţă şi directorul companiei Transgaz.

Uniunea Europeană se aştepta la şantajul Moscovei legat de furnizarea de gaz, de mai multi ani şi invazia Ucrainei a fost
un punct de cotitură. Statele cele mai vulnerabile au apelat deja la raţionalizare după ce Moscova a închis conducta spre
Bulgaria şi Polonia.

Polonia şi Bulgaria primesc acum ajutor de la celelalte state europene. Şi aceasta pentru că Uniunea Europeană are un
set de reguli pentru a preveni situaţiile de criză energetică. Ultima măsură este raţionalizarea. Mai multe state au găsit, însă, alternative la importuri. Cu 80 % din necesarul de gaz venind din Rusia, Austria a activat deja planul de urgenţă şi a pregătit cinci miliarde de euro de rezervă pentru a a asigura 80% din stocul necesar., pana la toamnă. Spania nu este dependentă de gazul rusesc, însă resimte şi ea creşterea preţurilor la energie.

Spania este cel mai puţin dependentă de gazul rusesc PANA LA o ţară cu care Algeria este pe picior de război
Grecia are 40% import de gaz din Rusia dar va achiziţiona gaz lichefiat şi generatoare pe motorină. Mai mult, alături de
Bulgaria va importa gaz din Azerbaidjan. În Italia ,a fost deja votată aşa numita lege termostat de limitare a creşetrii preţului energiei. pe timp de iarnă. Italienii sunt obligati să nu îşi încălzească locuintele cu mai multe de 19 grade Celsius.
Franţa nu a ajuns încă la nivelul de alertă ce presupune raţionalizarea pentru că 40% din energia consumată provine din centralele nucleare. România este într-o situaţie stabilă spun autorităţile pentru că nu are contracte încheiate cu gazprom şi sustin consumul din producţie internă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt