Eurostat: Tinerii români pleacă din casa părintească, în medie, la 28 de ani. Fetele primele, iar băieţii cu patru ani şi jumătate mai târziu

Eurostat: Tinerii români pleacă din casa părintească, în medie, la 28 de ani. Fetele primele, iar băieţii cu patru ani şi jumătate mai târziu

Potrivit unei statistici realizate de Eurostat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului, vârsta medie la care tinerii din UE au părăsit casa părintească a fost, în 2020, de 26,4 ani. În România, tinerii se mută de la părinţi, în medie, la aproape 28 de ani: fetele pleacă primele, iar băieţii cu patru ani şi jumătate mai târziu.

Astfel, potrivit Eurostat, cel mai târziu părăsesc casa părintească croaţii, la o vârstă medie de 32,4 ani, urmaţi de slovaci la 30,9 ani, maltezi şi italieni la 30,2 ani şi portughezi la 30 de ani. În schimb, cele mai mici vârste medii la care pleacă tinerii de acasă, toate sub 22 de ani, s-au înregistrat în Danemarca la 21,2 ani, în Luxemburg la 19,8 şi în Suedia la 17,5 ani. În majoritatea ţărilor nordice şi occidentale, tinerii au părăsit casa părintească în jurul vârstei de 20 de ani, în timp ce în ţările din sud şi din est vârsta medie a fost în jur de 30 de an

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt