Evacurare cu scandal la metrou – Focus Prima TV

Evacurare cu scandal la metrou

Inquam Photos / George Călin

A fost scandal monstru în aceasta dimineață la stația de metrou Stefan cel Mare, unde a început demolarea
controversatelor spații comerciale ilegale. În doar câteva minute angajații ADP au dărâmat construcțiile, iar în mai
puțin de o oră au eliberat totul, ca și cum nici nu ar fi existat. Furioși, comercianții s-au certat cu primarul sectorului 2 și au acuzat că acest abuz îi lasă fără locuri de muncă.

Demolarea a început încă de dimineață, în Sectorul 2, în stația de metrou Ștefan cel Mare. În doar câteva minute,
prima construcție a fost pusă la pământ.

La demolări și-a făcut apariția primarul Sectorului 2, care n-a fost primit prea bine de comercianți.

Dacă tot nu se vor lăsa duși din aceste spații, marfa va fi luată cu proces verbal de reprezentanții primăriei.

Cei care lucrau la chioșcurile din subteran se plâng că rămân fără venituri.

În urmă cu aproape două săptămâni, sindicaliștii de la Metrou au declanșat un protest spontan și au oprit circulația trenurilor. Ministrul Transporturilor a acuzat că în spatele protestului sunt interese financiare legate tocmai de spațiile comerciale de la metrou, care sunt administrate de o companie a sindicaliștilor. Catalin Drulă i a somat atunci să elibereze magazinele pana pe 2 aprilie. Potrivit acestuia magazinele nu aveau autorizație, îngreunau evacuarea călătorilor, accesul la hidranții iar toate spațiile construite după 2010 nu au avize ISU.

Total
0
Shares
Total
0
Share