Expertiza auto, răspuns la întrebările anchetatorilor - Focus Prima TV

Expertiza auto, răspuns la întrebările anchetatorilor

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, fetița de 11 ani, pe o trecere de pietoni din Capitală, a fost chemat din nou la audieri. De această dată, la Brigada Rutieră, acolo unde s-a efectuat expertiza tehnică a mașinii pe care o conducea în momentul accidentului. Este o probă importantă în dosar, iar examinarea vehiculului ar putea putea face lumină în anchetă.

Adus în fața anchetatorilor pentru a doua oară de data aceasta la Brigada Rutieră din Capitală unde s-a efectuat
expertiza tehnică a mașinii pe care o conducea în momentul impactului cu cele două fetițe, polițistul Constantin Popescu s-a rezumat încă o dată la tăcere. Suspectul și avocatul celor două familii au fost prezenți în timpul examinării autospecialei de poliție.

Expertiza este o probă importantă în anchetă. Procurorii încearcă acum să afle ce viteză avea agentul în momentul în care le-a lovit pe cele două fetițe în ce stare tehnică este mașina și dacă ar fi putut evita accidentul dacă ar fi circulat cu viteza regulamentară. Continuă și audierile martorilor în acest caz, iar declarațiile unuia dintre cei care au vazut impactul ar putea schimba mult rezultatul anchetei

Agentul Constantin Popescu rămâne sub control judiciar, iar pe numele său sunt deschise două dosare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta procurorilor ar putea fi gata în două luni.

Total
0
Shares
Total
0
Share