Explozie de cazuri de Covid la Moscova. Noi variante suspectate

Explozie de cazuri de Covid la Moscova. Noi variante suspectate

Capitala rusă suspectează apariţia unor ''noi variante'' ale coronavirusului, a declarat joi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pentru a explica agravarea bruscă a epidemiei în oraş, unde campania de vaccinare a fost lentă de luni de zile, relatează AFP.

"Cel mai probabil, ne confruntăm cu variante noi, mai agresive şi cu răspândire mai rapidă", a apreciat Serghei Sobianin, în cursul unei reuniuni prin videoconferinţă cu responsabili guvernamentali responsabili cu lupta împotriva Covid.

El a menţionat că în capitală cazurile depistate zilnic au crescut în câteva zile de la ''3.000 la 7.000 şi mâine (vineri), potrivit datelor preliminare, numărul ar putea fi mai mare de 9.000''.

'Este triplu, este o dinamică imensă pe care nu am observat-o în valurile anterioare'', a adăugat el.

Sobianin a decretat miercuri vaccinarea obligatorie a tuturor angajaţilor din sectorul serviciilor. Aproximativ 60% dintre ei, aproximativ două milioane de persoane, trebuie să fie vaccinaţi până la 15 august. Săptămâna din 15 iunie a fost, de asemenea, decretată liberă în încercarea de a opri epidemia.

De aproape un an, aparatul de stat şi mass-media publice evidenţiază buna gestionare a crizei sanitare şi eficienţa Sputnik V, un vaccin dezvoltat de Rusia şi disponibil de mai bine de şase luni.

Dar ruşii nu au mers să se vaccineze în pofida apelurilor repetate ale puterii, în frunte cu Vladimir Putin, marcaţi de decenii de propagandă sovietică, apoi rusă şi reducerile bugetare în domeniul sănătăţii.

Din decembrie, doar 19 milioane de ruşi din 146 de milioane de locuitori au primit cel puţin o doză, conform recensământului site-ului Gogov, care colectează date din regiuni şi mass-media în lipsa unor statistici naţionale oficiale.

La Moscova, 1,8 milioane de persoane au primit cel puţin o injecţie din cei 12 sau 13 milioane de locuitori înregistraţi oficial.

Rusia a devenit joi, cu 127.992 de decese înregistrate de guvern, cea mai afectată ţară europeană de la începutul pandemiei, înaintea Regatului Unit (127.926 de decese).

Agenţia rusă de statistici Rosstat, care are o definiţie clinică mai extinsă a deceselor cauzate de COVID-19, a înregistrat 270.000 de decese cel puţin de la începutul pandemiei

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt