Explozie urmată de incendiu la o rafinărie din Indonezia: 20 de răniţi

Explozie urmată de incendiu la o rafinărie din Indonezia: 20 de răniţi

O explozie urmată de un incendiu la o rafinărie din provincia indoneziană Java de Vest a rănit 20 de oameni şi a necesitat evacuarea a peste 1000 de localnici, informează dpa. Oficialităţile care au anunţat incidentul nu au putut preciza cauza deflagraţiei.

Incendiul a izbucnit imediat după miezul nopţii, în timpul unei furtuni cu fulgere şi tunete, a declarat un purtător de cuvânt al companiei PT Kilang Pertamina Interasional, filială a corporaţiei de stat Pertamina.

Cinci dintre răniţi sunt în stare gravă. Alte trei persoane sunt date dispărute; martorii spun că suflul exploziei le-a aruncat într-o orezărie. Printre cei care au suferit arsuri sunt şi patru studenţi care treceau prin apropiere. Locatarul unui apartament din zonă, neafectat direct de explozie, a murit, se pare, din cauza unui atac de cord.

Şeful districtului Indramayu, unde se află rafinăria Balongan, a declarat unei televiziuni locală că amploarea incendiului a început să scadă.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt