Facturi mai mari la energie. Peste 200 de plângeri la ANPC

Facturi mai mari la energie. Peste 200 de plângeri la ANPC

Sute de consumatori casnici de energie electrică spun că au primit facturi mai mari la lumină după aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 27, emisă în aprilie. Preţul energiei fusese atunci plafonat la 80 de bani pentru un kilowatt oră, pentru un consum de până la 300 de KWh pe lună. Unii furnizori au emis facturi conform acestui preţ, ignorând tarifele negociate şi stabilite direcţ cu clienţii. Acestea puteau fi mai mici de 80 de bani. În unele cazuri facturile primite au fost şi duble. Oamenii vor putea să îşi recupereze banii, dar abia anul viitor, când se va face regularizarea.

Ordonţa de Urgenţă 27 avea ca scop plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Pentru lumină, clienţii casnici urmau să plătească 68 de bani pe kilowatt pentru consumuri de până în 100 de kwh pe lună. Cei care consumau între 100 şi 300 de kilowati oră pe lună aveau tariful plafonat la 80 de bani pentru fiecare kilowatt.

Unii clienţi aveau deja preţuri mai mici, negociate direct cu furnizorii. Totuşi, în loc să plătească mai puţin, unii oameni s-au trezit cu facturile mărite, deşi au avut acelaşi consum ca înainte de aplicarea ordonanţei. Furnizorii i-au taxat cu noul preţ.

Unii dintre consumatori s-au trezit în situaţia în care facturile la energie au fost chiar şi duble faţă de preţul negiociat şi aplicat până atunci. Sute de oameni au raportat aceste nereguli.

Banii plătiţi în plus ar putea fi recuperaţi numai dacă se dovedeşte că oamenii au avut un consum mai mic decât cel estimat. Dar abia anul viitor, când se va face regularizarea facturii. Până atunci consumatorii casnici sunt buni de plată.

De la începutul anului şi până acum au fost înregistrate aproape 30 de mii de reclamaţii în domeniul energiei şi al gazelor naturale. Cu peste trei mii de plângeri mai mult faţă de anul trecut.

Cele mai multe reclamaţii au fost legate de facturare. Urmează plângerile legate de procedura de schimbare a furnizorului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt