Fără protecţie în faţa pandemiei

Fără protecţie în faţa pandemiei

Bunul Dumnezeu le este medic, aşa cum chiar ei spun! Vorbim despre locuitorii din opt comune vrâncene nu au medic de familie, patru dintre ele fiind în această situaţie de mai bine de 10 ani, iar o alta de aproape… 30. Acestea se află în zona de munte şi au o populaţie cuprinsă între 1700 şi 3 mii de locuitori. Satele sunt greu accesibile, mai ales pe imp de iarnă, dar acolo sunt mulţi copii şi persoane vârstnice, care ar avea nevoie aproape în permanenţă de un medic. Cine are bani pleacă la Focşani sau la spitale din
oraşe mari, cine nu, se tratează ca acum 100 de ani, cu ceaiuri şi descântece.

Comuna Andreiaşu, aflată la aproximativ 50 km de municipiul Focşani, are în componenţă 6 sate, dintre care 4 în zone greu accesibile şi cu o populaţie îmbătrânită, care nu se poate deplasa kilometri buni pe jos, până la centru, unde se află dispensarul. Localnicii spun că n-au mai avut un medic al lor de ani buni. Acum vine, câte o oră - două, unul de la o distanţă de 80 de km. Din păcate, el e mai mult pe drum, aşa
că nu are timp să ajungă şi la bătrânii din satele aflate unde… asfaltul se termină.

Dispensarul din centrul comunei Andreiaşu oferă toate ondiţiile pentru ca medicul să-şi poată desfăşura activitatea, are cabinet, sală de tratamente şi chiar şi farmacie. Localnicii sunt mândri de el, dar din păcate stă mai mult gol. Oamenii sau consolat cu gândul că trebuie să se descurce fiecare cum poate.

În concuzie salvarea este tot la… Salvarea de la Focşani, care-i duce direct la spital. Unii localnici cred că e doar vina statului, care nu-i plăteşte corespunzător pe medicii care pleacă. Situaţia aceasta durează de peste 10 ani, spun ei.

În comuna apropiată, Spulber, situaţia este şi mai grea.

Cele 8 localităţi vrâncene îndeplinesc toate condiţiile pentru a avea un medic de familie stabil dar s-ar părea că medicina practicată în mediul rural nu este atractivă pentru tinerii medici care ies de pe băncile facultăţii. Situaţia nu este de azi de ieri, ci de ani buni. Numai în Vrancea, peste 14 mii de suflete din mediul rural îşi aşteaptă medicul. La 1 ianuarie 2021, numărul medicilor de familie aflaţi în relaţie
contractuală cu CJAS Vrancea era 134, iar necesarul este de 190.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt