Fermierii care accesează fonduri europene pot beneficia de credite preferenţiale

Fermierii care accesează fonduri europene pot beneficia de credite preferenţiale

Potenţialii beneficiari de fonduri europene în următoarea perioadă pe măsurile cu cofinanţare ar putea beneficia de credite preferenţiale cu dobânzi între 1% şi 3%. Informaţia a fost oferită în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” de către consultantul Ion Păunel.

”Trebuie să reţinem că atât finanţarea pe care o obţinem din proiecte europene, prin completarea unei cereri de finanţare, prin întocmirea unei afaceri, cât şi partea de cofinanţare, banii pe care fermierul nu-i are la depunerea proiectului, trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Neavând partea de cofinanţare, bineînţeles că trebuie să apelăm la un finanţator, în cazul nostru băncile şi IFN-urile. Au şi ele regulile lor. Pentru beneficiarii de proiecte din PNDR, dar şi a-i altor scheme de plată de care beneficiază România, au existat şi există anumite facilităţi. Vreau să vă spun că, începând de anul acesta, putem să optăm la o dobândă cât de cât preferenţială, între 1% şi 3%, perioadă de graţie între 6 şi 12 luni, termen de rambursare până la 15 ani”, a precizat Ion Păunel pentru AGRO TV.

Consultantul îi sfătuieşte pe fermierii care vor să acceseze fonduri europene în perioada de tranziţie 2021-2022 să îşi pregătească toată documentaţia încă de pe acum, pentru a fi siguri că sunt pregătiţi în momentul lansării sesiunilor de depunere a proiectelor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt