Fetiţă de 13 ani, principalul suspect în cazul dublei crime sin Satul Poiana

Fetiţă de 13 ani, principalul suspect în cazul dublei crime sin Satul Poiana

O fetiţă de 13 ani a fost ridicată de poliţişti şi internată într-un centru de minori al DGASPC, fiind considerată principalul suspect în cazul dublei crime din satul Poiana, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, au declarat pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, fetiţa nu răspunde penal pentru faptele sale, fiind minoră.

Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte în propria gospodărie din satul Poiana din comuna botoşăneană Cristineşti, ele prezentând plăgi înjunghiate în zona gâtului, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Femeile, de 82 şi, respectiv, 53 de ani, şi locuiau singure într-o casă dintr-o zonă retrasă a localităţii.

„Au fost găsite cu plăgi în zona gâtului, decedate amândouă, una în casă, una în curte”, a precizat Chihaia pentru AGERPRES, menţionând că anchetatorii nu cunosc, până în acest moment, mobilul crimei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt