Fiecare facultate a Universităţii Babeş-Bolyai îşi va organiza noul an universitar

Fiecare facultate a Universităţii Babeş-Bolyai îşi va organiza noul an universitar

Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a decis ca fiecare facultate componentă să-şi organizeze viitorul an universitar cum consideră, ţinând seama de condiţiile existente.

"Consiliul de administraţie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Senatul UBB, a decis că modalitatea de organizare a anului universitar 2021-2022 va fi stabilită de către fiecare facultate în parte, ţinând cont de specificul educaţional, de noile reglementări naţionale şi de condiţiile de pandemie, în condiţiile autonomiei universitare (HCA privind începerea anului universitar 2021-2022)", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.

Potrivit sursei citate, având în vedere contextul pandemic, UBB îşi va actualiza şi reactiva protocoalele epidemiologice pentru derularea în siguranţă a actului academic şi a cazării în cămine, acestea urmând a fi aprobate pentru a se putea implementa începând cu 27 septembrie 2021.

"Noi am fi preferat să începem cu organizarea cursurilor faţă în faţă (clasic) pentru toată lumea, însă trebuie să avem în vedere prevederile legale cumulate cu toate condiţiile pe care noi le putem oferi ca infrastructură academică pentru asigurarea protecţiei în pandemie. Deşi încurajăm scenariul clasic, fiecare facultate, în funcţie de profil şi de resurse, îşi va stabili scenariile aplicabile programelor proprii din cele trei stabilite de ministerul de specialitate (clasic - hibrid - online), pentru a se asigura atât o calitate crescută a actului academic, cât şi protecţia stării de sănătate a comunităţii UBB şi a oraşului. Educaţia în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preţ! Accesul la educaţie în regim clasic este acceptabil doar în condiţiile protecţiei neechivoce a sănătăţii şi a vieţii în condiţii de pandemie", afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt