Film românesc premiat la Cannes

Film românesc premiat la Cannes

România a câştigat un nou trofeu la festivalul de film de la Cannes. Regizorul român Alexandru Belc a primit premiul
pentru regie la secţiunea Un Certain Regard cu filmul Metronom. Este vorba despre o poveste de iubire între doi liceeni, în timpul comunismului. În România, premiera filmulului Metronom va avea loc la TIFF , pe 23 iunie

METRONOM, numele filmului care a câştigat premiul pentru regie la festivalul de la Cannes este inspirat de titlul unei
emisiuni de la Europa Liberă, interzisă în timpul comunismului. Acţiunea filmului este plasată la începutul anilor 70. Doi liceeni care se iubesc ascultă emisiunea la radio şi trimit o scrisoare în care critică regimul comunist. Din acel moment, viaţa lor se schimbă.

Este primul film regizat de Alexandru Belc. În Metronom debutează şi Mara Bugarin, o actriţă de 21 de ani.

În distribuţia filmului se mai regăsesc nume precum Şerban Lazarovici, Mara Vicol, Vlad Ivanov sau Mihai Călin.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt