Filmul coşmarului de la Piatra Neamţ

Filmul coşmarului de la Piatra Neamţ

Tragedia de astăzi, de la Matei Bals, vine la nici 2 luni de la infernul provocat de flăcările ce au ucis 15 oameni la Piatra Neamţ. În noiembrie, autorităţile au fost alertate de faptul că Secţia de Terapie Intensivă ardea complet în acest spital, iar acolo erau internaţi 16 pacienţi bolnavi de COVID-19, în stare gravă. Urmăriţi acum filmul de groază al încă unei tragedii, care a marcat România.

14 noiembrie 2020, ora 18:30. Un apel la 112 anunţă începutul unei noi tragedii. Secţia de Terapie Intensivă, de la Piatra Neamţ este cuprinsă de flăcări. Infernul a pornit la al doilea etaj al instituţiei, iar primul telefon a fost dat la 13 minute de la izbucnirea flăcărilor. Pacienţii nu au mai avut nicio şansă la viaţă, pentru că toţi cei internaţi acolo se aflau în stare gravă şi intubaţi, iar toţi cei 16 pacienţi erau infectaţi cu virusul Sars-Cov-2. 8 dintre ei au murit imediat, în timp ce alţi doi s-au stins în timp ce erau transferaţi spre Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului.

Pompierii au sosit repede, la aproape 5 minute de când s-a dat primul apel şi au acţionat atât din interiorul spitalului, cât şi din exterior. Peste 150 de pompieri şi medici s-au luptat să oprească infernul. Planul Roşu de intervenţie a fost activat şi 5 autospeciale au ajuns imediat, iar până s-au stins flăcările, erau deja acolo 35 de mijloace de intervenţie. În 25 de minute incendiul a fost stins, iar tot atunci a fost şi momentul
în acre pompierii au intrat pentru prima dată în salonul groazei. Misiunea a fost una foarte dificilă, din cazua fumului gros şi negru care a cuprins zona. Pompierii au încercat din greu să găsească soluţii salvatoare pentru pacienţii rămaşi în viaţă.

Şeful de la ATI, dar nici managerul, nu se aflau la Spital în momentul izbucnirii focului. Cadrele medicale au intervenit şi ele să salveze pacienţii, care nu se puteau mişca, iar medicul de gardă a fost şi medicul erou, care în urma intervenţiei sale, a suferit arsuri pe 40% din corp. Un alt doctor şi două asistente au avut arsuri de gradul 1 şi 2.

Ministrul Sănătăţii de atunci, Nelu Tătaru, a ajuns de urgenţă în aceeaşi seară la Piatra Neamţ şi a anunţat primele date oficiale ale tragediei. Tot în acelaşi timp, la Ministerul de Interne se organiza o celulă de criză.

Din saloane nu a mai rămas nimic. Totul era negru, iar urmele pacienţilor arşi au rămas imprimate pe paturile unde şi-au găsit sfărşitul. Potrivit primelor cercetări, Spitalul din Piatra Neamţ nu avea nici măcar acreditare. cei 6 pacienţi rămaşi în viaţă au fost transferaţi imediat la Spitalul Modular din Leţcani, judeţul Iaşi. Ulterior, 5 dintre ei s-au stins din viaţă. Medicul erou a fost şi el transferat de urgenţă, a doua zi dimineaţă, în Belgia. Primele cercetări au scos la iveală faptul că focul ar fi pornit de la supraîncălzirea unui cablu, care era amplasat lângă o butelie de gaz.

Tragediile nu se opresc aici. La numai două luni, alt incident asemănător este provocat la Spitalul de Psihiatrie din Gătâia. Incendiul a pornit tot într-o secţie COVID şi focul ar fi izbcunit de această dată de la o ţigară, aprinsă de un pacient chiar în salonul în care era internat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt