Finanțe: Magazinele vor trebui să emită facturi și bonuri în sistem e-Factură pentru produse cu risc fiscal ridicat - Focus Prima TV

Finanțe: Magazinele vor trebui să emită facturi și bonuri în sistem e-Factură pentru produse cu risc fiscal ridicat

Magazinele de comerț cu amănuntul vor trebui să emită facturile, în cazul în care clienții le solicită, în sistemul e-Factura, dacă acestea vor avea înscrise și produse stabilite de ANAF ca fiind în categoria celor cu risc fiscal ridicat. De asemenea, bonurile fiscale care au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, considerate facturi simplificate, trebuie transmise în sistemul Ro e-Factura, potrivit unor lămuriri transmise Profit.ro de către Ministerul Finanțelor. Asta înseamnă că respectivii comercianți vor trebui să se înscrie în sistemul e-Factură.

În astfel de situații se vor regăsi frecvent comercianții din rețelele de tip cash&carry, care vând preponderent către alți comercianți, dar și magazine mici în cazul în care un client le cere factură sau bon fiscal care are înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Obligația transmiterii intervine dacă pe factură/bon sunt produse din categoria celor cu risc fiscal.  Până în prezent, 858 de operatori economici au optat pentru utilizarea sistemului privind factura electronică RO e-Factură și au solicitat înscrierea în Registru.

Total
0
Shares
Total
0
Share