Fluviul de pe DN1

Fluviul de pe DN1

Cel mai circulat drum din ţară, DN1, a fost şi el blocat din cauza inundaţiilor masive! Şoferii au fost redirecţionaţi pe rute ocolitoare după ce şoseaua a fost acoperită cu stânci şi arbori aduşi de ape de pe versanţii din apropiere. Evacuarea localnicilor este în toi şi la această oră.

Viitura puternică produsă pe pârâul Jepi a făcut ravagii în Buşteni. Pe DN1, aluviunile au blocat carosabilul. Timp de câteva ore traficul a fost deviat iar staţiunea a fost ruptă de lume

Oamenii din zonă nici nu-şi amintesc momentul în care o ploaie de vară să fi provocat atâtea pagube.

Jandarmii, salvamontiştii şi pompierii au sărit în ajutorul localnicilor.

Probleme au fost şi în Sinaia după ce, din cauza precipitaţiilor abundente, pârâul Izvorul Dorului a ieşit din
matcă.

Jumătate din ţară rămâne sub cod portocaliu de ploi şi vijelii.

Meteorologii spun că vom scăpa de ploi abia spre finalul acestei săptămâni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt