Fostă arhitectă, campioană la raliu

Fostă arhitectă, campioană la raliu

A crezut că iubeşte arhitectura dar la un moment dat, şi-a dat seama că nu s-ar vedea făcând asta toată viaţa. Aşa că a făcut ce a simţit. A dat proiectele şi schiţele pe… adrenalină, iar câţiva ani mai târziu a ajuns cea mai activă femeie pilot din România. Cristiana Oprea, căci despre ea este vorba, vine mâine dimineaţă la Focus la Prima Oră să-şi spună povestea. Ea este una dintre femeile exceptionale ale
campaniei Femei in Focus!

Ea este Cristiana Oprea şi în 2015 a renunţat la arhitectură pentru a-şi urma pasiunea pentru raliu. Era convinsă că doar aşa va putea schimba lumea în bine.

Şi a reuşit! În 2018, împreună cu Diana Haţegan, copilotul ei, au devenit primul echipaj feminin românesc, care a participat la competiţiile de raliu din străinătate. Iar un an mai târziu a reprezentat România la un campionat european de raliu.

Povestea Cristianei Oprea , însă, este mult mai frumoasă de atât. Vă lăsăm să o descoperiţi mâine dimineaţă la Focus la Prima Oră, cand Cristiana va fi invitata Irinei Gologan si a lui Daniel Osmanovici.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt