Fotbalistul român după ”pensionare” – între o viață de lux și taximetrie sau ospătărie – Focus Prima TV

Fotbalistul român după ”pensionare” – între o viață de lux și taximetrie sau ospătărie

Lux, mașini, cluburi, haine de firmă. Cam asta ar fi la prima vedere o caracterizare succintă și deloc adevărată a vieții de fotbalist. Pentru că în spatele aparențelor stau cel puțin 20 de ani de efort fizic intens și nenumărate sacrificii pentru a putea obține bunurile amintite. Iar pe lângă toate acestea vine și vârsta “pensionării”, cumpăna pe care trebuie să o dribleze elegant pentru a-și continua viețile. În plus, nu toți fotbaliștii ajung la un nivel atât de ridicat astfel încât să aibă contracte cu echipe puternice care să le poată oferi sume de bani pentru o viață de huzur și după terminarea activității sportive

pretențiile fotbaliștilor nu sunt deloc mici atunci când vine vorba de schimbarea de direcție în ceea ce privește viața lor, spune Hulubei: “Sunt mulți fotbaliști care ne cer ajutorul și sunt mulți pe care îi îndrumăm către cursuri de management sau antrenorat care să-i ajute. Noi am avut prin organizația BNS (n.r. – Blocul Național Sindical) cursuri de reconversie profesională la un moment dat, dar foarte mulți nu au fost mulțumiți de oferta existentă, să lucreze în alte domenii, și atunci, dacă au văzut că nu găsesc slujbe în domeniul sportiv, s-au orientat către taximetrie, ospătărie sau altele. Majoritatea fotbaliștilor atunci când agață ghetele în cui își doresc să rămână în sport, ca manageri, ca antrenori, depinde fiecare ce își dorește. Din păcate foarte puțini își doresc un alt domeniu de activitate. Locurile sunt limitate în sport, pentru că foarte puțini ajung antrenori sau conducători de club și atunci trebuie să se convertească, să se îndrepte către o a doua carieră”.

Total
0
Shares
Total
0
Share