Fregata „Mărăşeşti”, cea mai mare navă de război construită vreodată în România, intră în reparaţii

Fregata „Mărăşeşti”, cea mai mare navă de război construită vreodată în România, intră în reparaţii

Cea mai mare navă de război construită vreodată în România, fregata „Mărăşeşti” urmează să intre într-un amplu proces de reparaţii, Ministerul Apărării Naţionale, prin U.M. 02022 Constanţa – Baza Logistică Navală, organizând o licitaţie pentru atribuirea contractului cu o valoare estimată la 15,6 milioane de lei (fără TVA).

Cu o lungime de peste 144 de metri, nava va fi supusă unui amplu proces de reparaţii, ce include, conform documentelor licitaţiei publicate pe SEAP, curăţarea, sablarea şi piturarea exteriorului, înlocuirea tablei şi elementelor de osatură necorespunzătoare,  dar şi lucrări de mentenanţă şi reparare a unor instalaţii de la bord. În plus, contractul prevede şi executarea de lucrări de reamenajare a hangarului şi heliportului vasului.   Fregata „Mărăşeşti” (F 111) a fost construită la şantierul naval Mangalia între anii 1979-1985 şi iniţial a fost clasificată drept crucişător uşor port-elicoptere şi a primit numele de „Muntenia”.

La data de 2 mai 1990 s-a schimbat denumirea şi clasa navei, devenind distrugătorul „Timişoara”. Câteva luni mai târziu nava este rebotezată în „Mărăşeşti” iar pe 1 aprilie 2001 este încadrată în clasa fregate. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt